Fortis Fortuna Adiuvat - Ziua 2, Peretele Văii Albe

22 septembrie 2019

O zi plină. Haulbag-ul va rămâne pe Terenul de Fotbal. Sperăm să ieșim pe sus, dar nu reușim să urcăm decât trei lungimi din cele cinici rămase. Linia parcursă și locul bivuacului forțat sunt marcate cu verde:

După o noapte comodă și odihnitoare, la 6:00 ne trezim, mâncăm și împachetăm tot echipamentul, proviziile și apa de care nu avem nevoie azi în perete și ancorăm haulbagul pe Terenul de Fotbal.
Cu noi luăm două sendvișuri, 8 felii de chec, două geluri și un litru de apă.

Pe la 8:30 începem lungimea a cincea (a doua lungime crux a traseului). Plecarea o fac pe o față compactă spre un mic diedru. Dărâm bolovanii de gresie instabili de la baza diedrului (Cristina filează inițial dintr-un loc ferit, în stânga).

Asigur o nucă și două frienduri mici și urc pe brânița de iarbă de deasupra unde o alveolă pâmîntoasă oferă loc de freind (#2 WC). Plasez aici și un piton la baza diedrului și regurpez provizoriu până Cristina traversază dreapta până sub surploba ce o va feri de pietre mai târziu.

Diedrul mare de deasupra, începe cu cățărare plăcută și oferă plasamente mai bune de frienduri și nuci.

Spre final, diedrul devine destul de susținut, iar după aceea se continuă cu o ieșire pe gresii căzute, înierbate și friabile, în dreapta. Bat un piton solid la finalul diedrului și cotesc stânga pe o față și ea friabilă, neprotejabilă, dar mai atractivă. Petrec mult timp să găsesc prize în care să am încredere și după un număr de metri... prind fisura fină și plină cu pământ de deasupra.

Urmăresc linia evidentă asigurând cu zgârcenie la puținele pitoane-lamă din care vreau să mai am și pentru regrupare.

Pentru a economisi lame, am izbutit să plasez și un piton universal (Simond) pe care Cristina nu a reușit să-l mai scoată.

Fisura-diedru, puțin căzută, atunci când nu e înierbată, oferă cățărare frumoasă și tehnică, fără prize evidente.

Cristina pe a doua parte a lungimii 5; haulbagul galben așteaptă cuminte pe Terenul de Fotbal

La finalul fisurii, am ieșit pe teren înierbat și friabil. În lipsa unui loc propice regrupării am continuat în sus iar apoi în traverseu orizontal dreapta unde, fără grabă, am construit regruparea. Pe la 11:30 totul era pregătit:

Cristina ajunge în regrupare două ore mai târziu:

 
La 14:10, după o scurtă pauză de masă, începen lungimea a șasea. Scopul este să prindem baza unei fisuri evidente ce ne va conduce la intersecția cu traseul Lespezi. Lungimea începe cu un traverseu dreapta spre teren mai ușor.

La finalul traverseului, drept în sus pe o față compactă, apoi iarbă până pe o mare brână cu grotă. Pe dreapta grotei, traseul prinde o altă față compactă, care sfârșește în alte pernițe de iarbă. Urmează o brână de iarbă, ascendent stânga, pe care am găsit un piton vechi. Brâna condude în regrupara comună cu un traseu vechi a cărui linie de pitoane continuă traverseul ascendent stânga către Lespezi (Traseul de traversare?).
Lungimea merge mai repede - la 15:30 regruparea este amenajată și mă bucur din plin de soarele care în jumătate de oră va părăsi peretele.

Regruparea 6

Prima parte a lungimii a șaptea

La 17:10 începem lungimea a șaptea. Inițial pe fața compactă din stânga fisurii,

apoi pe fisura care deși pe alocuri friabilă, oferă opotunități pentru asigurări mobile solide:

Am urmat câteva trepte, apoi o față compactă ce m-a condus către o fisură solidă dar pentru care mai am o singur friend potrivit - Wild Country #3 pe care îl mut cu mine pe măsură ce avansez (o brână abruptă de iarbă la piciorul stâng facilitează cățărarea). După metri buni, îi găsesc friendului o poziție solidă și-l las în urmă atunci când fisurile de mai sus oferă și alte plasamente.

Un ofset albastru, mic dar solid, protejează pasajul spre o fisură finală unde intră bine un Totem roșu și mai sus unul mov (mai puțin strălucit). Pasajul de ieșire, o scurtă față verticală, îmi pare încordat (probabil din cauza oboselii).

Ⓒ Titus Gonțea - doar două echipe astăzi în Peretele Văii Albe, ambele la premieră.

Ies pe pernițe de iarbă, oblic stânga. După ce le încerc cu ciocanul, regrupez la două pitoane solide din traseul Lespezi.

Fericit că lungimea a mers integral la mobile, dar dezamăgit că nu am reușit să ieșim pe sus, fac planuri de rapel cu gândul la apa, mâncarea și hainele călduroase din sacul de pe Terenul de Fotbal. Titus coboară și el din Circul de Piatră. Poate reușim să ajungem destul de repede la baza peretelui și să coborâm împreună.

Cristina ajunge în regrupare pe la 8, dar nu vrea să audă de planurile mele de rapel. Insistă să dormim aici și să continuăm mâine. Nu mi se pare o idee rea, dar inițial ezit cu gândul la noaptea în care nu vom dormi mai deloc și ziua de mâine pentru care nu avem suficientă apă, nici mâncare.

Organizăm regruparea, întindem sforile pe brâna câștigătoare, iar după o cină frugală (două felii de chec și câte o gură de apă), ne pregătim de somn.
Cristina a fost înțeleaptă: și-a luat pufoaică și șosete groase.

Mie îmi revine a doua bluză de corp cu glugă și rucsacul în care să-mi bag picioarele:

Ne punem să dormim, iar după nenumărate aranjamente și rearanjamente, reușim chiar să ațipim spre dimineață.

Ziua 3 - 23 septembrie 2019 - ultimele două lungimi și retragerea